Con­si­de­ren­tul 19

În sen­sul pre­zen­tu­lui re­gu­la­ment, no­țiu­nea de „spa­țiu ac­ce­si­bil pu­bli­cu­lui” ar tre­bui să fie în­țe­lea­să ca referindu-​se la orice spa­țiu fizic ac­ce­si­bil unui număr ne­de­ter­mi­nat de per­soa­ne fi­zi­ce, in­di­fe­rent dacă spa­ți­ul în cauză este pro­pri­e­ta­te pri­va­tă sau pu­bli­că și in­di­fe­rent de ac­ti­vi­ta­tea pen­tru care poate fi uti­li­zat spa­ți­ul, cum ar fi co­merț, de exem­plu, ma­ga­zi­ne, res­ta­u­ran­te, ca­fe­ne­le; ser­vi­cii, de exem­plu, bănci, ac­ti­vi­tăți pro­fe­sio­na­le, struc­turi de pri­mi­re tu­ris­ti­că; sport, de exem­plu, pis­ci­ne, săli de sport, sta­di­oa­ne; trans­por­turi, de exem­plu, sta­ții de auto­buz și de me­trou, gări, ae­ro­por­turi, mij­loa­ce de trans­port; di­ver­tis­ment, de exem­plu, ci­ne­ma­to­gra­fe, tea­tre, muzee, săli de con­cer­te și de con­fe­rin­țe, agre­ment sau al­te­le, de exem­plu, dru­muri și piețe pu­bli­ce, par­curi, pă­duri, te­re­nuri de joacă. Tot­o­da­tă, un spa­țiu ar tre­bui să fie cla­si­fi­cat ca fiind ac­ce­si­bil pu­bli­cu­lui și în cazul în care, in­di­fe­rent de ca­pa­ci­ta­tea po­ten­ți­a­lă sau de res­tric­ți­i­le de se­cu­ri­ta­te, ac­ce­sul este supus anu­mi­tor con­di­ții pres­ta­bi­li­te, care pot fi în­de­pli­ni­te de un număr ne­de­ter­mi­nat de per­soa­ne, cum ar fi achi­zi­țio­na­rea unui bilet sau a unui titlu de trans­port, în­re­gis­tra­rea pre­a­la­bi­lă sau con­di­ția de a avea o anu­mi­tă vârstă. În schimb, un spa­țiu nu ar tre­bui să fie con­si­de­rat ac­ce­si­bil pu­bli­cu­lui dacă ac­ce­sul este li­mi­tat la anu­mi­te per­soa­ne fi­zi­ce de­fi­ni­te ca atare fie prin drep­tul Uniu­nii, fie prin cel in­tern, în le­gă­tu­ră di­rec­tă cu si­gu­ran­ța sau se­cu­ri­ta­tea pu­bli­că sau prin ma­ni­fes­ta­rea clară de vo­in­ță a per­soa­nei care de­ți­ne au­to­ri­ta­tea ne­ce­sa­ră asu­pra spa­ți­u­lui. Sim­pla po­si­bi­li­ta­te de acces (cum ar fi o ușă des­cu­ia­tă sau o poar­tă des­chi­să într-​un gard) nu im­pli­că fap­tul că spa­ți­ul este ac­ce­si­bil pu­bli­cu­lui în pre­zen­ța unor in­di­ca­ții sau cir­cum­stan­țe care su­ge­rea­ză con­tra­ri­ul (de exem­plu, semne care in­ter­zic sau res­tric­țio­nea­ză ac­ce­sul). Se­di­i­le în­tre­prin­de­ri­lor și ale fa­bri­ci­lor, pre­cum și bi­ro­u­ri­le și lo­cu­ri­le de muncă care sunt des­ti­na­te a fi ac­ce­sa­te numai de către an­ga­ja­ții și pres­ta­to­rii de ser­vi­cii com­pe­tenți sunt spa­ții care nu sunt ac­ce­si­bi­le pu­bli­cu­lui. Spa­ți­i­le ac­ce­si­bi­le pu­bli­cu­lui nu ar tre­bui să in­clu­dă în­chi­so­ri­le sau punc­te­le de con­trol la fron­ti­e­ră. Alte spa­ții pot cu­prin­de atât spa­ții ac­ce­si­bi­le pu­bli­cu­lui, cât și spa­ții care nu sunt ac­ce­si­bi­le pu­bli­cu­lui, cum ar fi holul unei clă­diri re­zi­den­ți­a­le pri­va­te, care tre­bu­ie par­curs pen­tru a avea acces la un ca­bi­net me­di­cal, sau un ae­ro­port. Spa­ți­i­le on­li­ne nu sunt nici ele vi­za­te, de­o­a­re­ce nu sunt spa­ții fi­zi­ce. Cu toate aces­tea, ar tre­bui să se sta­bi­leas­că de la caz la caz dacă un anu­mit spa­țiu este ac­ce­si­bil pu­bli­cu­lui, având în ve­de­re par­ti­cu­la­ri­tă­ți­le si­tu­a­ți­ei in­di­vi­du­a­le în cauză.