Articolul 52: Procedură
| (1) | În cazul în care un model de IA de uz general îndeplinește condiția menționată la articolul 51 alineatul (1) litera (a), furnizorul relevant informează Comisia fără întârziere și, în orice caz, în termen de două săptămâni de la îndeplinirea cerinței respective sau de la data la care se constată faptul că va fi îndeplinită. Notificarea respectivă include informațiile necesare pentru a demonstra că a fost îndeplinită cerința relevantă. În cazul în care ia cunoștință de un model de IA de uz general care prezintă riscuri sistemice cu privire la care nu a fost notificată, Comisia poate decide să îl desemneze drept model prezentând risc sistemic. |
| (2) | Furnizorul unui model de IA de uz general care îndeplinește condiția menționată la articolul 51 alineatul (1) litera (a) poate prezenta, odată cu notificarea sa, argumente suficient de întemeiate pentru a demonstra că, în mod excepțional, deși îndeplinește cerința respectivă, modelul de IA de uz general nu prezintă riscuri sistemice, având în vedere caracteristicile sale specifice și, prin urmare, nu ar trebui să fie clasificat drept model de IA de uz general cu risc sistemic. |
| (3) | În cazul în care concluzionează că argumentele prezentate în temeiul alineatului (2) nu sunt suficient de întemeiate, iar furnizorul relevant nu a fost în măsură să demonstreze că modelul de IA de uz general nu prezintă riscuri sistemice, având în vedere caracteristicile sale specifice, Comisia respinge argumentele respective, iar modelul de IA de uz general este considerat un model de IA de uz general cu risc sistemic. |
| (4) | Comisia poate desemna un model de IA de uz general ca prezentând riscuri sistemice, ex officio sau în urma unei alerte calificate din partea grupului științific în temeiul articolului 90 alineatul (1) litera (a), pe baza criteriilor stabilite în anexa XIII. Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 97 pentru a modifica anexa XIII prin precizarea și actualizarea criteriilor prevăzute în anexa menționată. |
| (5) | La cererea motivată a unui furnizor al cărui model a fost desemnat drept model de IA de uz general cu risc sistemic în temeiul alineatului (4), Comisia ia în considerare cererea și poate decide să reevalueze dacă modelul de IA de uz general poate fi considerat în continuare ca prezentând riscuri sistemice pe baza criteriilor prevăzute în anexa XIII. O astfel de cerere conține motive obiective, detaliate și noi care au survenit după decizia de desemnare. Furnizorii pot solicita reevaluarea cel mai devreme la șase luni de la decizia de desemnare. În cazul în care, în urma reevaluării sale, Comisia decide să mențină desemnarea drept model de IA de uz general cu risc sistemic, furnizorii pot solicita reevaluarea cel mai devreme la șase luni de la decizia respectivă. |
| (6) | Comisia se asigură că se publică o listă a modelelor de IA de uz general cu risc sistemic și actualizează lista respectivă, fără a aduce atingere necesității de a respecta și de a proteja drepturile de proprietate intelectuală și informațiile comerciale confidențiale sau secretele comerciale în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern. |
Benötigen Sie Hilfe bei der Navigation durch den AI Act?
Kladero unterstützt Sie.