Articolul 48: Marcajul CE
| (1) | Marcajul CE face obiectul principiilor generale prevăzute la articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008. |
| (2) | În cazul sistemelor de IA cu grad ridicat de risc furnizate digital se utilizează un marcaj CE digital numai dacă poate fi accesat cu ușurință prin intermediul interfeței de la care este accesat sistemul respectiv sau printr-un cod ușor accesibil, prelucrabil automat, sau prin alte mijloace electronice. |
| (3) | Marcajul CE se aplică în mod vizibil, lizibil și indelebil pe sistemele de IA cu grad ridicat de risc. În cazul în care acest lucru nu este posibil sau justificat din considerente ținând de natura sistemului de IA cu grad ridicat de risc, marcajul se aplică pe ambalaj sau pe documentele de însoțire, după caz. |
| (4) | Dacă este cazul, marcajul CE este urmat de numărul de identificare al organismului notificat responsabil de procedurile de evaluare a conformității menționate la articolul 43. Numărul de identificare al organismului notificat se aplică chiar de către organism sau, la instrucțiunile acestuia, de către furnizor sau reprezentantul autorizat al furnizorului. De asemenea, numărul de identificare se indică în orice material promoțional care menționează că sistemul de IA cu grad ridicat de risc îndeplinește cerințele aferente marcajului CE. |
| (5) | În cazul în care sistemele de IA cu grad ridicat de risc fac obiectul altor acte legislative ale Uniunii care prevăd de asemenea aplicarea marcajului CE, acesta indică faptul că sistemele de IA cu grad ridicat de risc îndeplinesc și cerințele celorlalte acte legislative. |
Potrzebujesz pomocy w poruszaniu się po AI Act?
Kladero Ci pomoże.