Articolul 93: Competența de a solicita măsuri
| (1) | În cazul în care este necesar și adecvat, Comisia le poate solicita furnizorilor:
(a)
să ia măsuri adecvate pentru a respecta obligațiile prevăzute la articolele 53 și 54;
(b)
să pună în aplicare măsuri de atenuare, în cazul în care evaluarea efectuată în conformitate cu articolul 92 a dat naștere unei preocupări serioase și întemeiate cu privire la un risc sistemic la nivelul Uniunii;
(c)
să restricționeze punerea la dispoziție pe piață a modelului, să îl retragă sau să îl recheme. |
| (2) | Înainte de a solicita o măsură, Oficiul pentru IA poate iniția un dialog structurat cu furnizorul modelului de IA de uz general. |
| (3) | În cazul în care, în cursul dialogului structurat menționat la alineatul (2), furnizorul modelului de IA de uz general cu risc sistemic își asumă angajamente de a pune în aplicare măsuri de atenuare a unui risc sistemic la nivelul Uniunii, Comisia poate, prin intermediul unei decizii, să confere respectivelor angajamente caracter obligatoriu și să declare că nu există alte motive pentru a acționa. |
Aveți nevoie de ajutor pentru a naviga AI Act?
Kladero vă poate ajuta.